titlul

REPERE ALE EXISTENŢEI ISTORICE A LICEULUI TEHNOLOGIC ,, C.A. ROSETTI” CONSTANŢA

PROIECTUL LLP-LdV/IVT/2011/RO/276

                    

Liceul Tehnologic ,, C.A. ROSETTI” Constanța .

         Liceul Tehnologic ,,C.A. ROSETTI” îşi începe existenţa în anul 1920, în cadrul Serviciului Portului Maritim Constanţa, când se înfiinţează Şcoala Industrială de Ucenici.
         Această şcoală profesională avea durata de 4 ani şi îşi desfăşura cursurile într-o construcţie de paiantă, din incinta atelierelor vechi ale portului constănţean.
         Destinul şcolii noastre este strâns legat de portul şi şantierul naval. Acesta din urmă a coordonat activitatea şcolii, s-a implicat activ în rezolvarea tuturor problemelor şi a finanţat mult timp partea de practică pe care elevii o efectuau în cadrul şantierului.
         Prima promoţie a Şcolii Industriale de Ucenici, din anii 1920-1924 a numărat 4 strungari şi 1 lăcătuş. Absolvenţii au primit certificatul de calificare, personal, din partea directorului, inginerul Mocanu Ion, care a condus Şcoala Industrială în perioada 1920-1928.
         Şcoala Industrială de Ucenici avea un profil tehnic, era accesibilă numai băieţilor şi pregătea absolvenţi pentru meseriile de: strungari mecanici, lăcătuşi, turnători, fierari, arămari, montatori, etc. În anii 1928-1934 şcoala l-a avut director pe inginer Ion Rizescu iar în perioada 1935-1940 pe inginer Sever Popa.
          În perioada interbelică, economia românească a cunoscut o dezvoltare remarcabilă. În acest context Portul şi Şantierul Naval din Constanţa s-au extins şi au avut nevoie de tot mai multă forţă de muncă calificată. Şcoala Industrială de Ucenici a şcolarizat din ce în ce mai mulţi elevi şi a diversificat gama meseriilor în funcţie de necesităţile Şantierului. Dacă în 1926 absolveau 2 turnători, 1 fierar, 1 arămar şi 1 montator, deja în 1930 numărul absolvenţilor crescuse spectaculos la 63, specializările lor fiind următoarele: strungar în fier, lăcătuşi, turnători, ajustori mecanici, tâmplari şi electricieni.

 

          Ucenicii, elevi ai şcolii, erau salariaţi ai Şantierului şi aveau un program de 8 ore pe zi, dintre care 4 ore făceau cursuri iar 4 ore practică în atelierele Şantierului Naval. În orele de teorie se studiau limba română, aritmetica, istoria, geografia, fizica, desenul industrial, higiena, muzica, religia şi morala creştină. În orele de specialitate se studiau: organe de maşini, rezistenţa materialelor, desen tehnic.
         Al doilea război mondial a afectat activitatea portului constănţean şi implicit a Şcolii Industriale de Ucenici. Cursurile şcolii însă nu s-au întrerup şi s-a continuat pregătirea atât în clase cât şi în port. În 1944 şcoala s-a mutat în actualul Şantier devenind Şcoala Şantierului Naval Maritim Constanţa, iar din 1945, muncitorii cei mai pricepuţi din port au început să fie selectaţi ca maiştri, pentru a se ocupa de instruirea practică a elevilor. Tot în 1945, au luat fiinţă primele ateliere de instruire practică, în incinta Şantierului Naval, ele fiind special construite pentru practica ucenicilor.
          Elevii Şcolii Industriale, care proveneau din localităţile limitrofe Constanţei erau cazaţi, contra cost, în căminul Ministerului Muncii, situat atunci pe locul în care astăzi este amplasat Mozaicul roman.
          Din 1949 până în 1950 cursurile Şcolii Industriale de Ucenici s-au întrerupt. Sovrom Transportul – instituţia coordonatoare de atunci – a dispus redistribuirea elevilor, o parte în Constanţa (anul I), iar altă parte a fost trimisă la şcolarizare la Turnu Severin (anii II, III, IV). Începând din 1950 consemnăm reînfiinţarea şcolii în vechiul local al Şantierului Naval Maritim.
          În 1951, pentru prima dată, şcoala s-a mutat în altă incintă, decât portul, pe strada Ion Luca Caragiale din Constanţa. Elevii găzduiţi în internat erau cazaţi pe strada Nicolae Titulescu iar masa o serveau la cantina din cadrul Şantierului. Tot în acest an, 1951, durata şcolarităţii este redusă la 3 ani, iar numele Şcolii Industriale este schimbat cu titulatura Şcoala Profesională Nr. 2.
          Din 1950 până în 1963 Şcoala Profesională nr. 2 a fost condusă de directorul Ion Butiuc. El s-a implicat activ în dotarea şi modernizarea sălilor de curs, a susţinut înfiinţarea, în 1955, a unei biblioteci proprii a şcolii şi mai mult decât atât a procedat la o concentrare a elevilor pe clase de meserii unice, înlăturându-se dezordinea creată anterior, de existenţa în aceeaşi clasă a unor elevi înscrişi la meserii diverse.
          Cadrele didactice cu experienţă, contribuie la creşterea nivelului calitativ al instrucţiei teoretice şi practice a elevilor. Amintim în acest sens doar o parte a profesorilor şi maiştrilor care şi-au pus amprenta asupra formării a zeci de generaţii de strungari, frezori, electricieni, mecanici, lăcătuşi, turnători, sudori, etc., Şoimăreanu Elena, Pungă Gheorghe, Lăzărică Cornelia, Safta Constantin, Moldoveanu Florica, Drăghici Zaharia, Avramescu Andrei, Obreja Ligia, Onea Ioana, Lupaşcu Ion, Crişan Dumitru, Chiponca Ion, ing. Voineagu Iulian, ing. Scupi Iosif, ing. Gheorghe Alexandru, ing. Dan Ecaterina, ing. Oprea Gheorghe, s.a.
          Numărul elevilor şcolarizaţi de Şcoala Profesională a crescut în permanenţă. Astfel registrele matricole indică pentru anii:
                            1955 – 210 elevi – 72 absolvenţi
                            1962 – 435 elevi – 146 absolvenţi
          În consecinţă, în 1962, Ministerul Metalurgiei şi Construcţiei de Maşini, hotărăşte să pună la dispoziţia Şcolii Profesionale nr. 2, un local nou, propriu dotat cu 5 săli de clasă, 2 ateliere, cantină, spălătorie, bibliotecă şi un cabinet medical. În anii ce au urmat directorul Gheorghe Pungă (1963-1968) face eforturi pentru dotarea cu mobilier adecvat şi material didactic pentru cabinetele şi atelierele existente.
          Localul nou al şcolii,va fi completat în 1974 cu un corp nou de clădire – corp numit S.M.-uri, care dispune de 20 de săli de curs, iar în 1976 cu o clădire nouă, destinată a fi cantină şi internat pentru elevii care nu locuiesc în oraşul Constanţa.
          În 1972 Şcoala Profesională nr. 2 se transformă în Liceul Industrial nr. 1, titulatură pe care o păstrează până în 1992 când devine Grup Şcolar Industrial Construcţii de Maşini. Sub acest nume, acesta se afirmă în conştiinţa comunităţii constănţene, ca o unitate emblematică, ca o instituţie de tradiţie ce-şi leagă existenţa de cea a Şantierului Naval Constanţa.
          Din anul 2003 Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, pregăteşte elevi nu numai în domeniul tehnic, ci şi în cel al serviciilor, încercând astfel să-şi adapteze oferta educaţională noilor cerinţe ale pieţei forţei de muncă şi ale integrării europene.